Au aparut şi monitoare 3D

„Era 3D” este în continuă expansiune, de la televizoare la tablete şi modele smartphone. LG ţine să se prezinte cu o ofertă completă, lansând pe piaţă şi monitoare 3D. Filmele nu abundă, dar jocurile par altfel cu ochelarii 3D pe nas.
De doi ani încoace, ştirile despre tehnologiile 3D ne invadează încă de la începutul anului. Asta şi pentru că primul mare târg de electronice îşi deschide porţile în această perioadă în Las Vegas (Consumer Electronics Show).
Dar pentru că va mai dura ceva până ajung şi la noi pe piaţă noutăţile în domeniu, să ne ocupăm de stocurile de sfârşit şi început de an. Coreenii de la LG au adus şi în România seria de monitoare 3D  D41P/D42P (ecran tip LED), sub „brandul” cunoscut deja prin intermediul propriilor televizoare: Ci­nema 3D. Producătorul coreean a avut inspiraţia să ofere la pachet două perechi de ochelari 3D (pasivi, pe care mizează compania), una fiind gândită pentru cei care poartă deja ochelari. Nu au rame, ci doar lentilele specifice cu o clemă prin care se prind uşor de rama ochelarilor „obişnuiţi”.
Pentru că mai mult de necesar, noile monitoare asigură şi funcţia de conversie 2D-3D care permite urmărirea de conţinut tridimensional, chiar dacă nu este unul „nativ”. Sigur, nu ne oferă internetul foarte multe resurse de conţinut 3D, dar conectorii (port HDMI 1.4 ) ne permit urmărirea de conţinut tridimensional de pe un player Blu-Ray sau de pe o consola de jocuri potrivită.
Revenind la ochelarii folosiţii de LG, cei „pasivi” sunt mai uşori decât cei „activi”, nu necesită baterie, fiind şi mai ieftini. Având la îndemână în timpul testării un player blu-ray, statul cu ochelarii 3D pasivi pe nas, la un film de două ore şi jumătate, nu a provocat acea uşoară oboseală încercată cu o pereche de ochelari activi.
În general, utilizarea acestui tip de monitor nu cere specializări IT, meniul simplist, dar uşor diferit de alte serii de monitoare LG.
Modelul pe care l-am avut la test era cel cu diagonală de 58 cm (23 inci), încadrată de rame negre, lucioase, un design elegant, clasic. Monitorul LG 23 D2342P-PN poate fi achiziţionat la un preţ de 1.300 RON, TVA inclusă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu